Renato Usatîi recunoaște că deține cetățenia rusă, deși a depus actele pentru renunțarea la această cetățeni

31/10/2025 -09:07
Imagine

Deputatul Renato Usatîi a recunoscut că a fost ales în funcția de vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, în timp ce încă deține cetățenia Federației Ruse. Parlamentarul a precizat că a depus actele pentru renunțarea la cetățenia rusă de câțiva ani, însă dosarul său nu a fost încă examinat de autoritățile de la Moscova, transmite IPN.

„Vă rog să vă adresați în scris autorităților Federației Ruse ca să-i rugați, poate mă veți ajuta, ca să urgenteze solicitarea mea. Sunt câțiva ani de când am depus actele, și eu, și părinții mei, pentru a ne dezice de cetățenia rusă”, a declarat Usatîi. El a menționat că a apelat la avocați pentru a-i reprezenta interesele în acest proces, însă nu a primit niciun răspuns din partea autorităților ruse.

Usatîi a subliniat că, în opinia sa, demnitarii de stat nu ar trebui să dețină cetățenia altor state: „Din punctul meu de vedere, niciun cetățean al Republicii Moldova care deține cetățenia unui alt stat, și nu mă refer doar la Federația Rusă, nu trebuie să fie nici președinte de țară, nici președinte al Parlamentului, nici ministru și nici deputat. Cetățenii de rând pot avea chiar și zece cetățenii”.

Deputatul a reiterat că procesul de renunțare la cetățenia rusă trenează de mai mulți ani, iar autoritățile ruse nu i-au oferit încă niciun răspuns oficial.