Refugiat din Ucraina, găsit spânzurat de o grindă, la Orhei

04/08/2022 -09:59
Imagine

Un cetățean al Urainei, care s-a refugiat din calea războiului, a fost găsit spânzurat în curtea casei soției sale cu care se află în proces de divorț, scrie deschide.md. Descoperirea macabră a avut loc noaptea-trecută, în municipiul Orhei.

Preliminar s-a stabilit că victima este un bărbat în vârstă de 65 de ani, originar din Ucraina, iar cadavrul acestuia zăcea spânzurat de o grindă într-un șopron din curtea casei unei femei în vârstă de 46 de ani.

Medicul-legist venit la fața locului nu a depistat semne de moarte violente pe suprafața cadavrului, fapt care îi face pe oamenii legii să ia în calucl versiunea unui suicid.

Aceleași surse mai menționează că femeia, în curtea căreia a fost găsit cadavrul, a declarat polițiștilor că victima este soțul său cu care se află în proces de divorț. Aceasta ar mai fi precizat că bărbatul s-a refugiat în R.Moldova, la ea acasă, de la începutul lunii Martie curent și consideră că acesta arecurs la acest gest disperat, din cauza că astăzi urma să aibă luc ultima ședință de judecată în procesul de divorț al acestora.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.