Reacția PSRM după ce PCRM a anunțat că va avea propria fracțiune în Parlament

10/10/2025 -13:15
Imagine

După ce liderul PCRM, Vladimir Voronin, a anunțat intenția Partidului Comuniștilor de a constitui o fracțiune parlamentară separată, Partidul Socialiștilor a venit cu o reacție oficială.

Imagine cu caracter ilustrativ

PSRM a precizat, printr-un comunicat de presă, că se află în prezent în proces de contestare a rezultatelor alegerilor parlamentare în instanțele de judecată, iar orice decizie privind formarea fracțiunilor parlamentare va fi luată și anunțată la prima ședință a noului legislativ, în cazul în care alegerile vor fi validate de Curtea Constituțională.

Socialiștii au subliniat că Blocul Electoral Patriotic a avut un caracter strict electoral, iar existența acestuia încetează odată cu finalizarea procesului electoral și validarea mandatelor.

Pe 16 octombrie, Curtea Constituțională va examina sesizarea Comisiei Electorale Centrale privind confirmarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie și validarea mandatelor deputaților aleși.