PAS a venit cu o reacție după ce candidata Partidului „Șor” a fost exclusă din cursa electorală de la Bălți și drept urmare alegerile au fost suspendate. „Într-un stat democratic toți actorii electorali trebuie să fie în condiții egale, folosind resurse permise în limita legii și orice abateri de la acest principiu trebuie să fie sancționate”, susține PAS.
PAS anunță că „a luat act de decizia instanței de a anula înregistrarea unui candidat acuzat de încălcarea repetată a legislației electorale și, ca efect, suspendarea alegerilor pentru primăria municipiului Bălți”.
„Într-un stat democratic toți actorii electorali trebuie să fie în condiții egale, folosind resurse permise în limita legii și orice abateri de la acest principiu trebuie să fie sancționate exemplar de către instituțiile statului”, menționează PAS.
Candidata Partidului Șor nu a manifestat transparență privind cheltuielile financiare suportate în timpul campaniei electorale.