A rămas cu ”buza umflată”. O tânără din Pakistan a plecat în mijlocul procesului de înfrumuseţare, aflând subit că i-au fost înghețate conturile bancare

03/02/2022 -21:14
Imagine

Situaţie bizară la o clinică de înfrumuseţare. O femeie a trebuit să plece în timpul programării, cu buzele pe jumătate pline, după ce conturile ei bancare au fost îngheţate. Hareem Shah, star pe TikTok, a detaliat situația incomodă într-un videoclip devenit viral.

Femeia din Pakistan a explicat că a fost nevoită să plece de urgență, după ce a primit un telefon despre o anchetă pentru spălare de bani. ''Doctorul tocmai mi-a introdus o substanţă de umplere pe o parte a buzei, când am primit un apel și am aflat că Agenția Federală de Investigații din Pakistan mi-a înghețat conturile bancare'', a spus tânăra, citată de observatornews.ro.

Ea a decis să renunțe la tratamentul costisitor al salonului, deoarece nu ar fi putut plăti pentru respectivul serviciu din cauza înghețării conturilor bancare. Potrivit Dawn, Agenția Federală de Investigații (FIA) a lansat o anchetă de spălare de bani împotriva vedetei TikTok, pe 12 ianuarie, după ce a fost văzută cu două teancuri uriașe de numerar într-un videoclip.

Femeia a dezvăluit că a părăsit Pakistanul pentru a călători în Marea Britanie cu o sumă destul de mare de lire sterline. Tânăra trage un semnal de alarmă pentru cei care vor să călătorească cu bani mulţi la ei: ''Nimeni nu mi-a spus nimic''.