Radu Marian: Achizițiile de pe platforme internaționale precum Temu și Joom ar putea fi impozitate din 2026

10/12/2025 -09:46
Imagine

Achizițiile efectuate de pe platforme internaționale cu livrare din China și alte țări, precum Temu sau Joom, ar putea fi supuse impozitării începând cu anul 2026. Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.

Deputatul a explicat că, deși în 2025 nu vor fi introduse astfel de măsuri din cauza sensibilității subiectului și a necesității consultărilor, autoritățile vor relua discuțiile în 2026 pentru a găsi o soluție echilibrată între interesele consumatorilor, care doresc prețuri mici, și cele ale agenților economici, care cer concurență loială.

„Consumatorilor le place să cumpere produse foarte ieftine, dar acest lucru creează probleme pentru agenții economici locali. Vom analiza posibilitățile și vom decide în 2026 cum să implementăm aceste măsuri,” a declarat Radu Marian.

Recent, premierul Alexandru Munteanu a confirmat pregătirea unor taxe sau reglementări suplimentare pentru coletele comandate de pe platforme ca Temu, Shein sau AliExpress. În prezent, coletele cu valoare de până la 150 de euro sunt scutite de TVA la import, dar acest regim ar putea fi revizuit.