Putin susține că Ucraina ar fi încercat să atace de trei ori centrala nucleară de la Kursk

10/10/2022 -15:00
Imagine

Serviciile speciale ale Ucrainei au comis trei atacuri teroriste împotriva centralei nucleare de la Kursk, a declarat luni  președintele rus Vladimir Putin, fără a prezenta însă vreo dovadă în acest sens.

Orașul Kursk se află în vestul Rusiei, în apropiere de frontiera cu Ucraina și Belarus.

„Serviciile speciale ale Ucrainei au comis, de asemenea, trei atacuri teroriste împotriva centralei nucleare Kursk din Rusia. Subminarea în mod repetat a liniilor de înaltă tensiune ale centralelor electrice. Ca urmare a celui de-al treilea atac de acest fel, trei astfel de linii au fost avariate deodată. Prin măsurile luate, pagubele au fost eliminate cât mai repede posibil, orice consecințe grave nu sunt permise”, a declarat Putin, vorbind luni, în cadrul unei reuniuni operaționale cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al Federației Ruse, potrivit agenției ruse Interfax.

„Regimul de la Kiev folosește de mult timp metode teroriste. Este vorba de asasinarea unor personalități publice, jurnaliști, oameni de știință, atât în Ucraina, cât și în Rusia. Acestea sunt atacuri teroriste asupra orașelor din Donbass, care au loc de mai bine de opt ani. Acestea sunt acte de terorism nuclear. Mă refer la atacuri cu rachete și artilerie asupra centralei nucleare din Zaporizhzhya ,” a declarat Putin.

Anterior, FSB a raportat că, în august, grupuri de sabotaj ucrainene au aruncat în aer șase turnuri de linii electrice de înaltă tensiune, ceea ce a provocat încălcări în procesul tehnologic al centralei nucleare din Kursk.