Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat o lege care prevede ștergerea datoriilor financiare pentru persoanele recrutate să participe la războiul din Ucraina, relatează AFP, citat de News.
Noua măsură face parte din strategia Kremlinului de a atrage noi militari pentru ofensiva militară începută în februarie 2022. De peste patru ani, autoritățile ruse oferă salarii mari, beneficii sociale și alte stimulente persoanelor care acceptă să semneze contracte cu armata.
Potrivit noii legi, persoanele care au semnat un contract cu armata rusă începând cu 1 mai 2026 pot beneficia de anularea datoriilor de până la 10 milioane de ruble, echivalentul a aproximativ 120.000 de euro, dacă aceste datorii se aflau deja în procedură de executare judiciară.
Legea prevede și posibilitatea ștergerii datoriilor soțului sau soției persoanei recrutate.
Conform prevederilor adoptate, contractele trebuie încheiate pentru o perioadă de minimum un an și presupun participarea la ceea ce Kremlinul continuă să numească „operațiune militară specială” — termenul oficial utilizat de autoritățile ruse pentru invazia pe scară largă a Ucrainei.
În contextul războiului, economia rusă funcționează tot mai mult pe model militarizat, iar prioritățile bugetare sunt concentrate asupra necesităților armatei și industriei de apărare.
Totodată, autoritățile de la Moscova încearcă să ofere avantaje sociale și profesionale militarilor întorși de pe front, inclusiv acces la funcții și locuri de muncă importante în structurile statului.