Putin declară că multe companii au părăsit Rusia „cu lacrimi în ochi”, dar revenirea lor va fi posibilă doar după ce acestea contribuie la ridicarea sancțiunilor impuse Moscovei

18/06/2025 -19:42
Imagine

Rusia se declară că nu mai este dispusă să primească cu brațele deschise companiile occidentale care au părăsit piața în urma sancțiunilor internaționale. Autoritățile de la Moscova impun condiții stricte pentru eventualele reveniri, iar „scuzele” din partea investitorilor nu mai sunt suficiente, scrie Kommersant.ru

Vicepremierul Denis Manturov a afirmat, în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, că revenirea companiilor străine în Rusia va fi posibilă doar după ce acestea contribuie la ridicarea sancțiunilor impuse Moscovei. „După aceea, pot veni – și vom discuta”, a punctat Manturov, subliniind că Rusia nu refuză investițiile externe, dar acestea trebuie să fie favorabile dezvoltării tehnologice interne.

De altfel, în Duma de Stat a fost întocmită o listă de criterii pentru trierea companiilor străine care solicită reîntoarcerea: structura proprietății, respectarea intereselor investitorilor locali, penalități, stimulente și alte condiții riguroase.

Președintele Vladimir Putin a declarat că multe companii au părăsit Rusia „cu lacrimi în ochi”, dar Guvernul va analiza comportamentul acestora în ultimii trei ani înainte de a decide dacă le va permite să revină. Lobby-ul internațional nu pare să-l impresioneze pe liderul de la Kremlin, care afirmă că presiunile externe nu vor influența deciziile strategice.

Boris Titov, reprezentant special al președintelui pentru relațiile cu organizațiile internaționale, a reiterat ideea că Occidentul trebuie să renunțe la „barierele politice” și să revină la o agendă economică pragmatică.

Una dintre propunerile vehiculate, venită din partea organizației „Delovaia Rossia”, vizează formarea de întreprinderi mixte cu control rusesc, care să permită delimitarea firmelor care au plecat din motive politice de cele care au încercat să respecte consumatorii locali.

Cu toate acestea, experții avertizează că realitatea juridică și economică e mult mai complicată. Avocatul Ilya Pasenko atrage atenția că multe contracte-cadru și acorduri opționale încă sunt valabile și nu pot fi anulate unilateral de partea rusă. Iar economistul Oleg Buklemișev susține că impunerea unor „lanțuri birocratice” și condiții stricte nu va face decât să descurajeze revenirea investitorilor: „Pur și simplu nu va veni nimeni care nu e de acord cu aceste condiții.”

Mai mult, tabloul economic actual este dominat de companiile chinezești, care au profitat de retragerea firmelor occidentale și au ocupat locurile rămase vacante. În lipsa unui „orizont optimist de dezvoltare economică”, revenirea investitorilor occidentali rămâne improbabilă, susțin analiștii.

Conform datelor centrului Leave Russia, exodul corporativ din Rusia a provocat pierderea a circa 370.000 de locuri de muncă și aproximativ 260 de miliarde de ruble în venituri fiscale anuale. În același timp, costurile directe suportate de companiile occidentale pentru retragere sunt estimate la 14 miliarde de dolari, cu cele mai mari pierderi înregistrate în industriile de alcool, tutun și fast-food.

Rusia transmite un mesaj clar: revenirea pe piața sa este posibilă doar cu compromisuri, garanții și, mai ales, în termenii stabiliți de Moscova. Iar pentru mulți investitori occidentali, prețul întoarcerii ar putea fi prea mare.