Putin: ar fi „logic” ca Armenia să organizeze un referendum privind aderarea la Uniunea Europeană

10/05/2026 -18:56
Imagine

Președintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă că ar fi „logic” ca Armenia să organizeze un referendum privind aderarea la Uniunea Europeană, în contextul în care statul caucazian își afirmă tot mai des aspirațiile europene și a găzduit recent, în premieră, un summit european, scrie Euractiv. Putin a spus că, în opinia sa, ar fi „destul de logic să se organizeze un referendum” pentru a afla opțiunea cetățenilor armeni, iar „pe baza acestui fapt” Rusia „și-ar face propria alegere”.

Declarațiile vin pe fondul răcirii relațiilor dintre Erevan și Moscova. Armenia și-a suspendat în 2024 participarea la alianța militară CSTO condusă de Rusia, după ce Moscova nu ar fi intervenit pentru a o sprijini în conflictul cu Azerbaidjanul. În paralel, autoritățile armene au vorbit despre dorința de aderare la UE și au semnat memorandumuri de securitate menite să apropie țara de parteneriatele europene și transatlantice și să reducă dependența de Rusia.

Putin a făcut și o trimitere la Ucraina, afirmând că evoluțiile actuale au început, în viziunea sa, „cu încercarea Ucrainei de a adera la UE”. La începutul săptămânii, Armenia a găzduit summitul Comunității Politice Europene (CPE), cu participarea mai multor lideri, inclusiv a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, iar ulterior a avut loc și un summit separat UE–Armenia.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat după reuniune că primul summit UE–Armenia „ridică parteneriatul la un nou nivel” și stabilește o agendă pentru anii următori. După aceste evenimente, Rusia a convocat ambasadorul Armeniei pentru a-și exprima nemulțumirea față de găzduirea lui Zelenski la Erevan.