Punctul de trecere a frontierei Sculeni, inaugurat după lucrările de renovare și modernizare

08/03/2024 -20:01
Imagine

Punctul de trecere a frontierei Sculeni a devenit mai modern și mai eficient, datorită unui amplu proces de modernizare susținut de Uniunea Europeană, în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, anunță Poliția de Frotnieră.

Joi, 7 martie, a avut loc deschiderea oficială a PTF Sculeni, modernizat în cadrul Proiectulului „Reabilitarea și modernizarea punctelor de trecere a frontierei de pe granița România-Moldova, respectiv PTF Albița-Leușeni, PTF Sculeni-Sculeni și PTF Giurgiulești-Galați (RMCO), finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României.

În cadrul evenimentului au fost prezentate și descrise lucrările de infrastructură aferente PTF, care s-au efectuat pe sensul de ieșire/intrare:

14 piste construite (7 la intrare în țară și 7 la ieșire);
• Pavilioane și copertine construite;
• Drumuri de acces reabilitate;
• Platforme de scanare și pereți de protecție pentru scanerul mobil construite;
• Sistem paratrăsnet construit;
• Stații de purificare a apelor uzate și a apelor pluviale construite;
• Sistem de aprovizionare cu gaze lichefiate construit;
• Sistem de iluminare exterioară reabilitat și modernizat;
• Sistem de marcaj și semnalizare reabilitat;
• Clădire administrativa reabilitată și modernizată.

Totodată, a fost extinsă de 2 ori suprafața Punctului de Trecere a Frontierei, de la 2,3 ha inițial până la suprafața de 4,86 ha în prezent, ceea ce va spori capacitatea operațională și va asigura o infrastructură adaptată la condițiile actuale.

Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin intermediul Organizației Internaționale pentru Migrațiune (OIM) a fost implementat sistemul de supraveghere video și au fost instalate panouri informative LED, care vor fi difuza informații pentru călători privind noua legislație vamală și regulile de traversare a frontierei.