Puncte de colectare a deșeurilor electronice, instalate la Termoelectrica

08/12/2021 -10:26
Imagine

Două boxe de colectare a deșeurilor electronice au fost amplasate la Termoelectrica.

Foto: Termoelectrica

Potrivit unui comunicat remis presei, o boxă a fost instalată în incita Centrului comercial de deservire și relații cu consumatorii din strada T. Vladimirescu, iar cealaltă – la CET Sursa I, din strada Meșterul Manole, 3.

În acest mod, Termoelectrica își propune să încurajeze sortarea selectivă a deșeurilor electronice și predarea acestora spre reciclare.

„Această campanie se încadrează în valorile corporative ale întreprinderii – prin grija față de consumatori și mediul înconjurător”, a declarat Vasile Leu, directorul general interimar.

Pe această cale, Termoelectrica îndeamnă și vizitatorii Centrului Comercial să se asocieze campaniei. 

Programul de activitate al Centrului Comercial: luni-vineri, de la 07:30 până la 17:00, pauză: 12:00-12:30.

Deșeurile electronice colectate vor fi preluate și reciclate de o companie autorizată.