Protestat în faţa Primăriei Chișinău după emiterea unui document care interzice hrănirea maidanezilor

13/03/2021 -12:02
Imagine

Mai mulți activiști pentru drepturile animalelor au protestat din nou în faţa Primăriei Chişinău. Ei sunt nemulțumiți că primarul Ion Ceban a emis o dispoziție prin care interzice oamenilor să hrănească maidanezii.

"Nu trebuie să ucizi animalele. Dacă animalul nu este agresiv și este vaccinat sau sterilizat, atunci el trebuie să trăiască", a spus o protestatară.

"Nu dorim câini vagabonzi în oraş, dar uciderea lor nu va rezolva problemele. Uciderea care o face acum Ceban, nu va face nimic", a menționat o altă protestatară.

Protestatarii cer anularea dispoziției semnate de edil: "Domnul Ceban când a semnat dispoziţia nu s-a gândit la animale".

"Ei închid animalele în cuşti de dragul plăcerii. Ei trebuie să fie pedepsiţi", a declarat un protestatar.

Niciun reprezentant al Primăriei nu a ieșit în fața manifestanților. Consiliera pe comunicare a primarului, Natalia Ixari, a declarat că Ion Ceban nu-și va schimba decizia și a îndemnat protestatarii să vină cu soluții. 

Primarul general al Capitalei a semnat la începutul lunii martie un document prin care interzice hrănirea şi întreţinerea câinilor fără stăpân pe teritoriul parcurilor sau în apropierea instituțiilor de învățământ.

sursa: www.publika.md