Liderul Partidului Șor, Ilan Șor, este prezent online la protestul din Centrul Capitalei. Pentru ca a se adresa mulțimii, pe scena improvizată a fost ridicat un televizor la înălțime. Șor a anunțat crearea Comitetului Salvării Naționale.
Potrivit acestuia, comitetul va fi înzestrat cu puterea și autoritatea poporului inclusiv pentru a conduce, dacă va fi necesar, Guvernul până la alegerile anticipate.
Discursul lui Șor a fost urmat de cel al liderului Partidului „Acasă Construim Europa”, Gheorghe Cavcaliuc, care a declarat că susține crearea Comitetului, transmite www.tv8.md.