Primăria municipiului Chișinău a publicat proiectul bugetului pentru anul 2026, care prevede venituri totale de 9,59 miliarde lei și cheltuieli de 10,73 miliarde lei, rezultând un deficit de 1,14 miliarde lei. Aproape jumătate din venituri provin din transferuri de la bugetul de stat, destinate în special educației, asistenței sociale și infrastructurii rutiere, scrie Bani.md
Venituri și surse principale
Transferurile de la bugetul de stat sunt estimate la 4,95 miliarde lei, din care peste 4,37 miliarde lei sunt alocate sistemului de învățământ. Veniturile proprii ale municipiului sunt prognozate la circa 4,1 miliarde lei, generate în principal din impozitul pe venit al persoanelor fizice, taxele pentru unitățile comerciale, impozitul pe bunurile imobiliare și taxa de cazare.
Priorități la capitolul cheltuieli
Educația rămâne prioritatea principală, cu alocări de peste 5,08 miliarde lei, aproape jumătate din bugetul total. Transportul public și infrastructura drumurilor beneficiază de peste 2,55 miliarde lei, inclusiv finanțări pentru Regia Transport Electric și Parcul Urban de Autobuze.
Pentru gospodăria locativ-comunală și amenajarea teritoriului sunt prevăzute aproximativ 2,12 miliarde lei. Bugetul include și 214,4 milioane lei pentru iluminatul stradal, 89,2 milioane lei pentru proiectul „Deșeuri solide” și 60,2 milioane lei pentru ocrotirea sănătății, în special pentru modernizarea instituțiilor medico-sanitare municipale. Fondul de rezervă este stabilit la 10 milioane lei.
Acoperirea deficitului bugetar
Pentru acoperirea deficitului, autoritățile municipale vor apela la împrumuturi interne și externe, precum și la utilizarea soldului de mijloace bănești existent la începutul anului 2026.
Proiectul bugetului va fi examinat și dezbătut în Consiliul Municipal Chișinău în perioada următoare.