Comisia pentru economie, buget și finanțe a organizat astăzi consultări publice privind proiectul bugetului de stat pentru anul 2026, la care au participat deputați, reprezentanți ai ministerelor, sindicatelor și ai mediului de afaceri.
Președintele Comisiei, Radu Marian, a subliniat că bugetul pentru 2026 este orientat spre investiții și cheltuieli capitale, cu majorări semnificative – circa 11,4 miliarde de lei, inclusiv 5,6 miliarde din Planul de Creștere Economică al Uniunii Europene. Marian a anunțat și o nouă lege a salarizării pentru anul viitor, cu scopul de a interveni mai hotărât pentru creșterea salariilor.
Bugetul vizează consolidarea rezilienței economice, dezvoltarea infrastructurii, stimularea competitivității sectorului privat și promovarea investițiilor strategice. Salariul minim în sectorul bugetar va crește de la 5.500 la 6.300 de lei.
Pentru 2026, veniturile sunt estimate la peste 79,67 miliarde de lei, cu o creștere de 5,1% față de anul curent, iar cheltuielile vor depăși 100,57 miliarde de lei (+7%). Investițiile capitale vor crește cu 35,6%, depășind 3 miliarde de lei, cea mai mare sumă din ultimii ani, fiind destinate pentru 85 de proiecte de infrastructură, drumuri, creșe și reparații de grădinițe.
Alocațiile pentru economie vor ajunge la 14,85 miliarde de lei (+25,8%), iar 9,89 miliarde de lei sunt prevăzute pentru sănătate, inclusiv dezvoltarea dosarelor electronice și sporirea accesului la medicamente inovatoare. În învățământ vor fi investite 21,94 miliarde de lei, incluzând alimentația gratuită pentru elevii de gimnaziu și majorări de burse.
Deficitul bugetar estimat este de 20,9 miliarde de lei, care va fi acoperit din surse interne și externe. Proiectul urmează să fie completat cu propunerile fracțiunilor și să fie supus votului în lectura a doua în Parlament.