Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, a declarat că proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2026 va fi finalizat până la sfârșitul lunii noiembrie și va prevedea alocări financiare pentru compensațiile la energia consumată de populație.
Oficialul a explicat că autoritățile își propun ca cheltuielile cetățenilor pentru resursele energetice să nu depășească nivelul anului precedent, iar valoarea exactă a compensațiilor va fi stabilită după înregistrarea tuturor beneficiarilor pe platforma compensatii.gov.md, transmite IPN.
De asemenea, în săptămânile următoare este așteptată o rectificare a bugetului pentru 2025, pentru ajustarea unor cheltuieli.
„Avem buget pentru 2025, care trebuie executat, iar săptămâna viitoare probabil vom avea aprobarea rectificării bugetare. Anticipez că până la sfârșitul lunii noiembrie vom avea proiectul de lege pentru bugetul 2026, unde vor fi prevăzuți bani pentru compensații”, a declarat Radu Marian.
Deputatul a subliniat că scopul este menținerea cheltuielilor populației pentru energie la același nivel raportat la venituri.
În ultimii ani, majoritatea compensațiilor au fost finanțate din granturi externe, iar pentru 2026 se vor identifica și surse interne, grație creșterii încasărilor la buget.
„Majoritatea banilor pentru compensații proveneau din granturi europene, iar o parte din credite erau în condiții avantajoase. Pentru 2026 vom vedea sursele de finanțare, dar avem creșteri ale încasărilor interne”, a adăugat Radu Marian.