Proiecte moldo-elene și fonduri de preaderare: premierul Alexandru Munteanu, discuții la Chișinău cu ambasadorul Greciei

20/11/2025 -17:51
Imagine
Sursa foto: gov.md

Proiectele moldo-elene, agenda europeană a Republicii Moldova și accesarea fondurilor de preaderare pentru implementarea unor proiecte cu impact direct asupra cetățenilor au fost principalele subiecte discutate la întrevederea prim-ministrului Alexandru Munteanu cu Nikolaos Krikos, Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova.

Șeful Executivului a mulțumit Greciei pentru susținerea necondiționată oferită Chișinăului în procesul de integrare europeană și pentru sprijinul acordat în dezvoltarea mai multor sectoare-cheie.

Expertiza Greciei pentru marile proiecte investiționale

Premierul a evidențiat Memorandumul de înțelegere pentru stimularea creșterii economice și avansarea pe calea integrării europene, semnat între cele două țări. În baza acestui document, Republica Moldova va beneficia de expertiza Greciei în realizarea marilor proiecte investiționale din țară, inclusiv prin utilizarea fondurilor de preaderare.

Cooperare energetică: acces la gaze diversificate prin infrastructura Greciei

Un alt domeniu important de colaborare îl reprezintă sectorul energetic. Datorită infrastructurii gaziere a Greciei – inclusiv terminalul GNL de la Alexandroupolis și interconectările cu Bulgaria – Republica Moldova are acces la surse diversificate de gaz natural, fapt care contribuie semnificativ la consolidarea securității energetice.

Grecia, în top 20 parteneri comerciali ai Republicii Moldova

Oficialii au subliniat și dinamica pozitivă în domeniul comercial-economic. Grecia a intrat în top 20 al partenerilor comerciali ai Republicii Moldova, iar în 2024 exporturile moldovenești către Grecia au înregistrat o creștere de 66%, ceea ce confirmă potențialul de extindere a relațiilor economice bilaterale.

Cooperare socială și facilități pentru cetățeni

Pe dimensiunea socială, cetățenii celor două state beneficiază de pensii în baza Acordului în domeniul securității sociale. Totodată, în primăvara acestui an a fost luată decizia privind recunoașterea permiselor de conducere moldovenești pe teritoriul Greciei, măsură importantă pentru diaspora moldovenească stabilită în statul elen.