Procuratura raionului Căușeni anunță finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a cauzei penale împotriva unui bărbat de 30 de ani, acuzat de comiterea infracțiunii de violență în familie.
Imagine cu caracter ilustrativ
Potrivit probatoriului, la data de 21 iunie 2025, în timpul unui conflict cu soția sa, bărbatul a luat o sticlă cu benzină, a stropit victima și a incendiat-o. Expertiza judiciară a stabilit că femeia a suferit arsuri și alte leziuni calificate drept vătămări corporale medii.
Acuzatul și-a recunoscut parțial vina, susținând că incidentul s-a produs din neatenție.
Conform Codului penal, fapta este pedepsită cu muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 de ore sau cu închisoare de până la 6 ani. Procesul judiciar va continua la instanța competentă.