Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a obligat Procuratura Anticorupție să reinvestigheze cazul cu privire la furtul din proprietatea mun. Chișinău a terenului de 18 ari de pe bd. Dacia 21/2, despre care Jurnal.md scria la începutul acestei săptămâni. O astfel de încheiere a fost emisă luni, chiar în ziua publicării materialului, de către magistratul Victor Rățoi, care a declarat nule ordonanțele de neîncepere a urmăririi penale pe acest caz.
Una din aceste ordonanțe este semnată de către adjunctul procurorului-șef Anticorupție, Ion Munteanu, numit recent în funcția de procuror general interimar.
Procuratura Anticorupție a fost sesizată anul trecut de către ex-viceprimarul Victor Chironda cu privire la înstrăinarea ilegală a acestui teren către o firmă fără profit și fără capital, „Stilproiect-Lux”, cu implicarea factorilor de decizie de la Primărie, Cadastru, Agenția Proprietăți Publice, dar și cu suportul unor judecători. Deși încălcările de lege săvârșite în cazul respectiv de către funționarii publici s-au ținut lanț și erau evidente, pe 16 decembrie 2021 procurorul Alexandru Capmari a emis o ordonanță de refuz în începerea urmăririi penale, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.
În semn de protest, Victor Chironda s-a adresat procurorului ierarhic superior, dar lucrurile nu s-au schimbat. Pe 15 martie, acest an, Ion Munteanu, adjunctul interimar al procurorului-șef Anticorupție, a dispus printr-o altă ordonanță respingerea plângerilor petiționarului.
Ulterior, fostul viceprimar a atacat cele două ordonanțe în instanța de judecată. Astfel, după decizia de luni a judecătorului Victor Rățoi, procurorii anticorupție sunt obligați să cerceteze iarăși acest caz, dacă încheierea primei instanțe nu va fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.
„Decizia instanței demonstrează că tot ce am anunțat acum un an referitor la acest caz este adevărat. Din păcate, procurorii care au instrumentat cererea, în loc să investigheze cazul, au preferat să îl mușamalizeze. Asta e o practică obișnuită deja în relația dintre primărie, procuratură și CNA”, a declarat Victor Chironda pentru Jurnal.md.
În opinia ex-viceprimarului, CNA și Procuratura se fac că plouă, în timp ce tot orașul știe că Primăria Chișinău emite ilegal autorizații de construcție.
„Această practică trebuie oprită. Sper că acest caz să fie un început bun, iar organele de anchetă să înceteze să mai servească drept paravan pentru corupția în domeniul construcțiilor”, a adăugat Chironda.
Menționăm că Victor Chironda a fost demis din funcția de viceprimar pe 2 iulie 2021 de către Consiliul Municipal Chișinău, la propunerea primarului general Ion Ceban, după ce cu o zi înainte el a scos la iveală, în cadrul unei conferințe de presă, schema prin care cei 18 ari de pe bd. Dacia 21/2 au fost transmiși ilegal companiei „Stilproiect-Lux”, care nu avea activitate.
Ion Munteanu a fost numit în funcția de procuror general interimar miercuri, printr-un decret semnat de către președintele Maia Sandu. Candidatura sa a prost propusă șefei statului de către Consiliul Superior al Procurorilor.
sursa: www.jurnal.md