Pe 9 octombrie 2025, a avut loc primul forum al asociațiilor de locatari din Republica Moldova, reunind peste 170 de participanți, printre care reprezentanți ai asociațiilor, autorități publice și experți naționali și internaționali. Evenimentul a fost dedicat identificării soluțiilor comune pentru transformarea sectorului rezidențial într-unul mai eficient energetic și sustenabil, se arată în comunicatul UNDP Moldova
Sursa foto: UNDP
Forumul a fost organizat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED), în parteneriat cu PNUD Moldova și cu sprijinul financiar al Guvernului Danemarcei.
Participanții au discutat procesul de reorganizare a asociațiilor de locatari în asociații de proprietari din condominiu, oportunitățile de finanțare, în special în domeniul eficienței energetice, și rolul parteneriatelor dintre autorități, sectorul privat și comunitățile locale.
Experți din Danemarca, Ucraina și Republica Moldova au prezentat bune practici privind implicarea locatarilor în proiecte de renovare energetică.
În Moldova există peste 5.000 de asociații de locatari, însă doar o parte au statut juridic care le permite să acceseze programe de sprijin financiar pentru renovarea energetică a blocurilor.
Pentru a răspunde nevoii de informare, PNUD, CNED, Green City Lab și Guvernul Danemarcei derulează un program gratuit de instruire în cinci orașe: Chișinău, Bălți, Cahul, Ungheni și Ialoveni. Asociațiile de locatari își dezvoltă competențele necesare pentru planificarea și gestionarea proiectelor de eficiență energetică, organizarea adunărilor generale, administrarea bugetelor și accesarea fondurilor.
De-a lungul timpului, PNUD și partenerii săi au susținut inițiative importante de promovare a eficienței energetice în clădirile rezidențiale, precum programele Casa Verde, Fondul pentru Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial și Eco Voucher, și programul-pilot „Rabla pentru electrocasnice”, care a facilitat accesul la echipamente eficiente energetic pentru 39.000 de familii.
Audituri energetice au fost realizate pentru 25 de blocuri locative din mai multe orașe, iar un nou apel pentru selecția a 25 de clădiri va fi lansat curând, cu sprijinul Guvernului Danemarcei.
În parteneriat cu Facilitatea Globală de Mediu și Uniunea Europeană, PNUD a contribuit la modernizarea sistemelor de încălzire în zece blocuri din Chișinău și Bălți, reducând costurile la încălzire cu până la 30% pentru peste 750 de familii.
Totodată, PNUD a sprijinit Guvernul Republicii Moldova în elaborarea strategiilor pentru o tranziție verde și sustenabilă, inclusiv Strategia sectorială pentru renovarea fondului imobiliar național pentru perioada 2025–2050 și Planul Național Integrat pentru Energie și Climă.