Primarul din Comrat acuză gruparea Șor de control asupra Găgăuziei prin bani rusești și cumpărare de voturi

22/08/2025 -10:29
Imagine

Primarul municipiului Comrat, Serghei Anastasov, a declarat că gruparea criminală condusă de fugarul Ilan Șor își menține controlul asupra UTA Găgăuzia cu ajutorul banilor proveniți din Federația Rusă și prin cumpărarea voturilor. Edilul susține că și alegerea actualului bașcan al Găgăuziei, Evghenia Guțul, condamnată la închisoare pentru corupție, a fost posibilă datorită mitei electorale, transmite deschide.md.

Potrivit lui Anastasov, conducerea autonomiei primește „salarii” de la gruparea Șor și organizează proteste la indicația acesteia. „Majoritatea celor care cheamă lumea la proteste, care plătesc, sunt liderii autonomiei. Ei lucrează pentru Șor, primesc bani, salarii bune. În 2023 trebuiau anulate alegerile. Toată lumea a văzut că a fost încălcată legea. Nimeni nici nu ascundea că se cumpără voturile”, a declarat edilul.

Acesta a mai precizat că mulți locuitori recunosc deschis că au primit bani pentru a vota un anumit candidat, chiar dacă nu știau cine este persoana pentru care au votat. Anastasov a dat exemplul alegerilor prezidențiale din 2024, când un candidat necunoscut, Victoria Furtună, a obținut 20.000 de voturi, mai multe decât fostul bașcan Irina Vlah. „La fel și doamna Guțul era un personaj necunoscut înainte să fie aleasă”, a subliniat primarul.

El a adăugat că, în actualele condiții, oricine ar candida în autonomie fără „un sac de bani” nu ar avea șanse de victorie. Totuși, acțiunile recente ale Poliției și Procuraturii au redus considerabil fluxul de bani murdari din Federația Rusă, iar situația a devenit mai dificilă pentru exponenții grupării Șor.

„Acum un an sau doi, toată lumea primea bani pe card și asta era prezentată ca o situație normală. Și acum tot primesc, dar nu e cum a fost. Cred că situația s-a schimbat în bine”, a declarat Anastasov.

Chiar dacă rețeaua grupării continuă să funcționeze în Găgăuzia, edilul susține că tot mai mulți locuitori conștientizează manipularea la care sunt supuși și importanța respectării legii: „Oamenii înțeleg că este lege și nu poate fi încălcată. Ei văd cine vine să dezvolte autonomia și cine se ocupă doar cu mitinguri”, a conchis primarul Comratului.

VEZI ARTICOLE