Primăria municipiului Chișinău anunță discuții publice privind noul Regulament pentru licitațiile de comerț ambulant stradal

26/11/2025 -16:22
Imagine

Vineri, 28 noiembrie 2025, la ora 09:00, în sala de ședințe a Preturii sectorului Centru (str. Bulgară, nr. 43), vor avea loc discuții publice pe marginea proiectului de decizie al Consiliului municipal Chișinău privind aprobarea Regulamentului privind licitațiile cu strigare pentru obținerea dreptului de a amplasa unități de comerț ambulant stradal, în redacție nouă.

Evenimentul este organizat de Direcția generală economie, comerț și turism a CMC și se adresează consilierilor municipali, reprezentanților autorităților publice, agenților economici și societății civile. Scopul principal este perfecționarea cadrului legal local pentru licitațiile publice, stimularea comerțului ambulant organizat, dezvoltarea concurenței loiale și creșterea previzibilității în desfășurarea activității de comerț stradal, precum și acumularea de venituri la bugetul local.

Participanții care doresc să ia cuvântul trebuie să se înscrie în prealabil, iar intervențiile sunt limitate la 5 minute. Consultările publice asupra proiectului sunt deschise în perioada 14.11.2025 – 04.12.2025.

Pentru detalii suplimentare și depunerea propunerilor sau recomandărilor, accesați anunțul oficial:
Consultații publice Regulament licitații comerț ambulant Chișinău