Prezență record la vot în diaspora: cozi la secțiile din marile capitale europene, peste 90.000 de moldoveni au votat până la ora 13:00

28/09/2025 -13:14
Imagine

Moldovenii din diaspora au demonstrat o mobilizare impresionantă la alegerile parlamentare din 2025, cu o prezență masivă la urne și cozi formate la secțiile de votare din marile capitale europene, informează Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.

Până la ora 13:30, peste 840.000 de cetățeni moldoveni au votat la nivel național, ceea ce reprezintă o prezență de 30%. În străinătate, potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, peste 90.000 de moldoveni și-au exprimat deja opțiunea de vot.

Imagini difuzate de MAE arată cozi la secțiile de votare din București, Atena, Praga, Roma, Nürnberg, Lisabona și Tel-Aviv, unde atmosfera este una de responsabilitate civică și solidaritate. Mulți alegători au parcurs mii de kilometri pentru a-și exercita dreptul la vot.

„Atmosfera este una de responsabilitate civică și solidaritate, iar efortul depus de conaționalii noștri pentru a-și exprima opțiunea este demn de toată aprecierea. Ministerul Afacerilor Externe mulțumește tuturor celor care își fac timp să voteze și încurajează pe toți cetățenii să participe la procesul electoral. Fiecare vot contează. Viitorul Republicii Moldova este în mâinile noastre!”, a transmis MAE.

Pentru scrutinul din acest an au fost deschise 301 secții de votare peste hotare, dintre care patru destinate votului prin corespondență. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că procesul de votare decurge fără incidente majore.