Scumpiri în Grecia. Cazările s-au scumpit cu 25% faţă de anul trecut. Şi transportul pe cont propriu costă mai mult cu 60 de procente, iar tavernele îi aşteaptă pe turişti cu preţuri adaptate inflaţiei. Gradul de ocupare al hotelurilor se apropie de cifrele de dinainte de pandemie, în ciuda preţurilor mai mari.
Cazările s-au scumpit cu 25% faţă de anul trecut.
Pentru transportul cu autocarul, nordul Greciei este cel mai accesibil.
Preţurile cresc odată ce te îndepărtezi de continent, către insulele Ionice sau cele din Marea Egee.
În Halkidiki, Pieria, dar şi în arhipelagul Cicladelor se poate ajunge şi pe cont propriu. Vacanţa începe, însă, cu o cheltuială mai mare cu 60% faţă de anul trecut, pentru transport.
Ca să ajungi în nordul Greciei, este suficient un plin. Asta înseamnă în jur de 500 de lei, cu 180 de lei mai mult, doar dus. În Grecia, benzina costă 2,3 euro, iar motorina 2 euro, aşa că bugetul total pentru combustibil va fi de 1200 de lei.
Tradiţionalul souvlaki costă acum cu 30% mai mult
La asta se adaugă vinieta pentru Bulgaria, care costă dublu faţă de anul trecut. În plus, feribotul dus-întors către Thassos, de exemplu, s-a scumpit cu 15% şi costă acum 66 de euro, pentru două persoane. Şi la taverne, preţurile au crescut. Tradiţionalul souvlaki costă acum cu 30% mai mult.
Grecia a ridicat toate restricţiile anti-Covid şi aşteaptă peste un milion de turişti români, dublu faţă de cei care şi-au petrecut anul trecut concediile în peninsulă.