Preşedinţia Republicii Moldova, a venit cu noi precizări despre premiul de 30 mii de euro, care i-a fost oferit preşedintei Maia Sandu, la Gala de decernare a premiului „Timișoara Pentru Valori Europene”.
„Premiile internaționale oferite pentru progresele Republicii Moldova, în semn de apreciere pentru eforturile Președintei Republicii Moldova constituie o recunoaștere a realizărilor tuturor cetățenilor și adeziunii față de valorile democrației și libertății. Astfel de premii, din punctul nostru de vedere, nu se încadrează în noțiunea de cadouri, prevăzută în legislația națională. Pentru a clarifica orice suspiciune, instituția prezidențială a trimis un demers către CNA ca să ne ofere un răspuns despre modul în care legislația tratează astfel de situații.
Precizăm că Președinta Maia Sandu nu a primit premiul bănesc, în momentul în care va fi clar dacă legea permite recepționarea acestuia, instituția prezidențială va acționa transparent și va informa publicul despre modul în care vor fi utilizate aceste resurse.”
Sefei statului i-a fost conferit premiul „Timișoara pentru Valori Europene”. Președinta a spus că este onorată să primească această distincție, care reprezintă o apreciere pentru toți cetățenii Republicii Moldova care își apără dreptul de a trăi în libertate, pace și democrație, scrie Președinția.
„Țin să-i mulțumesc domnului primar Dominic Fritz pentru invitație și juriului, format din personalități marcante din România, inclusiv din Timișoara, pentru această distincție. O primesc ca pe un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi de a duce până la capăt lupta pentru libertate - o luptă dreaptă, legitimă și necesară pentru viitorul nostru european și pentru pace”, a subliniat Președinta Maia Sandu.
Presa a scris că premiul vine însoțit de 30 de mii de euro, fiind susținut de mai multe companii private.