Premierul Vasile Tofan a declarat că Guvernul nu va desemna în grabă un nou ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, după demisia lui Radu Musteața. Șeful Executivului susține că agricultura este unul dintre cele mai dificile domenii, iar viitorul ministru va fi ales doar după consultări și o evaluare atentă a candidaților.
Tofan își asumă greșeala
Declarațiile au fost făcute pe 29 iulie, în cadrul unei emisiuni la TV8.
„Recunosc că aceasta a fost greșeala mea și îmi asum această greșeală. Acum avem nevoie de un nou ministru al Agriculturii, dar nu ne vom grăbi cu această numire. Este un dosar prea important și un sector prea complicat ca să mai facem o nouă greșeală. Preferăm să consultăm mai mulți oameni, să analizăm diferiți candidați, să-i verificăm foarte bine și sper să facem alegerea corectă”, a declarat premierul.
„Agricultura este un domeniu în care investim miliarde”
Vasile Tofan a explicat că și-a dorit în funcția de ministru un manager capabil să reformeze un sector în care statul investește anual până la patru miliarde de lei.
„Pentru mine era important să vină un bun manager care să pună ordine într-un domeniu în care investim foarte mulți bani, bani care provin din taxele colectate din alte sectoare ale economiei”, a afirmat acesta.
Premierul îi apreciază rezultatele lui Musteața la ANSA
Șeful Guvernului a precizat că l-a propus pe Radu Musteața pentru funcția de ministru datorită experienței sale manageriale și rezultatelor obținute în perioada în care a condus Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Potrivit premierului, în mandatul acestuia, Republica Moldova a făcut progrese importante în deschiderea pieței Uniunii Europene pentru produsele agroalimentare.
„Domnul Musteața a contribuit mult la creșterea competitivității produselor agricole moldovenești. Astăzi putem exporta ouă și carne de pasăre în Uniunea Europeană, iar sistemul de laboratoare și certificare sanitar-veterinară a făcut un salt semnificativ. Aceste rezultate se datorează în mare parte echipei sale”, a declarat Vasile Tofan.
Demisie la două zile după învestire
Radu Musteața și-a anunțat demisia pe 24 iulie, la doar două zile după învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan.
Decizia a venit după ce s-a aflat că anterior fusese membru al fostului Partid Democrat, informație pe care inițial a negat-o. Ulterior, acesta și-a cerut scuze și a recunoscut că a mințit, după publicarea cererii sale de aderare la formațiune.
Într-o conferință de presă susținută pe 28 iulie, premierul a calificat gestul drept „o greșeală prostească”, însă a declarat că și-ar dori ca Musteața să rămână în serviciul public, având în vedere experiența sa managerială.