Dezvoltarea sectorului agricol rămâne o prioritate strategică pentru Guvern, iar autoritățile vor continua să investească masiv în acest domeniu și să susțină agricultorii prin proiecte concrete. Asigurările au fost date de premierul Alexandru Munteanu, la evenimentul dedicat Zilei naționale a lucrătorului din agricultură și industria prelucrătoare.
Sursa foto: gov.md
Munteanu: „Agricultorii curajoși și inovativi ne fac mândri”
Premierul a adresat un mesaj de recunoștință pentru munca fermierilor, subliniind rolul lor esențial în economia țării și în imaginea Republicii Moldova peste hotare.
„Agricultorii noștri curajoși și inovativi ne fac mândri cu produsele lor atât acasă, cât și departe de hotarele țării noastre. Eu vă mulțumesc pentru munca depusă. Știu că nu este simplu. Orice afacere necesită profesionalism, curaj, perseverență, inovație, dar în cazul dumneavoastră mai este nevoie și de dragoste de pământ și de produsele oferite de pământul nostru roditor. Și eu vă mulțumesc pentru toată dedicația și pentru lucrul pe care-l faceți”, a declarat Alexandru Munteanu.
Șeful Guvernului a precizat că, în ultimii ani, pentru dezvoltarea sectorului agricol au fost alocate circa 8 miliarde de lei, iar Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural a fost majorat cu 70%.
„În ultimele două mandate s-au alocat 8 miliarde de lei. Este o sumă colosală pentru Republica Moldova. Au fost ajutați 8 mii de fermieri, dintre care o treime sunt fermieri tineri și fermieri femei. Jumătate dintre toți cei susținuți de stat gestionează afaceri mici și foarte mici, deși investim și în proiecte mai mari, cum ar fi granturi de până la un milion de dolari în sectorul zootehnic. Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural în ultimii patru ani s-a mărit cu 70%”, a subliniat premierul.
Munteanu a dat asigurări că investițiile vor continua: „Sectorul agricol este prioritate. Am investit și vom continua să investim în sectorul agricol, fiindcă este baza tuturor celorlalte lucruri pe care le facem.”
Ludmila Catlabuga: „Meritul nu încape într-o listă de premii. Vă mulțumim”
Prezentă la eveniment, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a vorbit despre rolul discret, dar esențial, al agricultorilor.
„Astăzi vreau să vorbim despre voi – oamenii care, prin munca lor zi de zi, țin Moldova hrănită, puternică și bună. (…) Meritul pentru ceea ce avem în agricultură nu poate fi cuprins într-o ceremonie sau o listă de premii. Meritul este al sutelor și miilor de agricultori care muncesc discret, în tăcere, fără aplauze, fără camere, fără festivități. Prin evenimentul de astăzi, vrem doar să evidențiem o mică parte din munca voastră. Este un gest de respect, un semn că vedem efortul, sacrificiul, răbdarea și rezistența fiecăruia dintre voi. Vă mulțumim că sunteți lângă noi”, a spus ministra.
Catlabuga a trasat și principalele priorități de viitor pentru agricultură:
– mai multă irigare;
– mai multă procesare în sate;
– politici corecte;
– sprijin pentru tineri, femei, ferme mici și mari;
– reguli egale și piețe stabile;
– mai puțină birocrație.
„Să aveți sănătate, belșug și putere de a merge înainte, iar noi ca stat să fim mereu aproape atât de bucuriile, cât și de grijile voastre. La mulți ani”, a conchis ministra.
Ea a insistat și pe unitatea fermierilor:
„Aceste priorități nu înseamnă nimic fără unitatea dintre fermieri. Vă îndemn să rămâneți uniți în continuare, ferm pe poziții, solidari, să nu ne lăsăm și să nu vă lăsați dezbinați. (…) Doar împreună putem schimba lucrurile cu adevărat.”
Vladimir Bolea: „Am dublat producția de lapte, avicultura intră într-o nouă etapă”
Vicepremierul Vladimir Bolea, fost ministru al Agriculturii (2022–2024), a vorbit despre transformările din ultimii ani:
- la preluarea mandatului, în ferme erau circa 5100 de vaci mulgătoare, acum sunt peste 18.000, cu dublarea cantității de lapte;
- în 2024, segmentul zootehniei și al producerii laptelui a înregistrat o creștere economică de peste 15%;
- în avicultură, următorii cinci ani sunt văzuți ca o perioadă de mare performanță, 2024 fiind primul an în care Republica Moldova a început să construiască de la zero avicole noi.
„De ce s-a întâmplat lucrul ăsta? Pentru că avem exporturi. Pentru că avem Uniunea Europeană. Pentru că ei au încrederea în ziua de mâine”, a explicat Bolea.
Sursa foto: gov.md
Ziua națională a lucrătorului din agricultură și industria prelucrătoare
În cadrul evenimentului, mai mulți agricultori au fost distinși cu diplome pentru rezultatele remarcabile obținute.
Ziua națională a lucrătorului din agricultură și industria prelucrătoare este marcată anual în a patra duminică din luna noiembrie și este dedicată recunoașterii muncii fermierilor și angajaților din sectorul agro-alimentar, devenind un prilej de a celebra contribuția lor la economia națională.