Premierul anunță introducerea de taxe pentru coletele comandate online din afara țării: Temu, Shein, Aliexpress

05/12/2025 -10:09
Imagine

Executivul pregătește noi taxe pentru coletele comandate online din străinătate, vizând atât siguranța, cât și reglementarea economică a fluxului de mărfuri, a anunțat premierul Alexandru Munteanu la Jurnal TV.

Premierul Alexandru Munteanu a declarat că Guvernul, în colaborare cu Ministerul Finanțelor, lucrează la o reglementare care va introduce taxe pentru coletele internaționale, pentru a elimina lacunele economice și a crește controlul asupra mărfurilor care intră în Republica Moldova.

„Sunt multe întrebări legate de siguranță, de ce vin în acele colete, dar este și partea economică ce trebuie reglementată. Acum nu există taxe din partea Moldovei, dar aceste taxe sunt necesare”, a precizat premierul.

În prezent, coletele de mici dimensiuni din afara țării nu sunt supuse taxării, însă situația urmează să se schimbe. Subiectul a fost adus în discuție și de marii retaileri locali, care au cerut introducerea de taxe vamale și TVA pentru comenzile online din afara țării, invocând concurența neloială față de comercianții autohtoni.

Detaliile concrete privind nivelul taxelor și modalitatea de aplicare urmează să fie stabilite în perioada următoare.