Povestea cortului de pe tărâmul nimănui și finalul ei neașteptat

19/12/2021 -13:40
Imagine

Sârma ghimpată îi ține pe Enjei Grace și Daniel Ejube blocați în tărâmul nimănui. Ei sunt în Cipru, insulă împărţită între Turcia, care controlează nordul, şi sudul care aparține Republicii Cipru. Cei doi trăiesc în zona-tampon patrulată de Organizaţia Națiunilor Unite. Este un cuplu care a ajuns într-un punct mort.

Urmele războiului sunt vizibile și acum, după aproape 50 de ani. De ani de zile, turiștii s-au putut deplasa liber între partea de nord a insulei, aflată sub controlul Turciei, și sudul grecesc. Linia verde, o zonă tampon, este controlată de ONU. Totuși, Grace Enjei și Daniel Ejube sunt blocați aici. Cei doi camerunezi au campat în țara nimănui, aproape de Nicosia, în primăvară. Povestea lor este cea a multor alte persoane - migranți și refugiați care sperau într-o viaţă mai bună în Europa.

„Nu știam că insula este împărțită. Acum, nu știm ce să facem. Tot ce putem face e să ne rugăm”, spune Daniel Ejube. 

De ce autoritățile refuză să acorde ajutor

Ejube și Grace au fugit de tulburările politice din țara lor. Au ajuns în nordul insulei prin Turcia. Dar scopul lor era să ajungă în Republica Cipru, în sud, care este teritoriu UE. Însă autoritățile de acolo sunt depășite de situație, se confruntă cu 36.000 de imigranți ilegali și spun că ambele centre de primire sunt pline.

Sunt perspective sumbre pentru Ejube și Grace, care rămân blocați. Voluntarii și angajații ONU din ambele părți ale insulei continuă să ajute cuplul cu produse de strictă necesitate.

„Mâncarea pe care ne-o oferă este greu de digerat pentru noi. Ne descurcăm, dar nu este ușor. Vrem ca autoritățile să ne ajute să putem pleca din acest loc”, arată Daniel Ejube.

Și un miracol înainte de Crăciun

Numai că, exact ca în povești, cu câteva zile înainte de Crăciun totul a luat o turnură fericită pentru cei doi camerunezi, care, întâmplător, sunt creștini. Și asta datorită Papei Francisc.

Suveranul pontif, care a vizitat Cipru la începutul acestei luni, a promis că va lua 50 de migranți în Italia, inclusiv musulmani, într-un gest de „solidaritate” față de insula care se confruntă cu presiuni migratorii fără precedent.

Primele 12 persoane au plecat joi spre Italia, iar Daniel și Enjei se numără printre acestea, după ce au stat blocați în zona tampon timp de șase luni. 

Grace Enjei are 24 de ani și Daniel Ejube are 21 de ani.  Cei doi tineri s-au declarat fericiți și „onorați” că au fost aleși de papă și sunt deciși să studieze și să înceapă o viață nouă în Italia.