Stocurile de materii prime pentru producerea hârtiei igienice în Ucraina au rămas doar pentru 10 zile. Achizițiile de hârtie uzată sunt deficitare din cauza suspendării activității pe perioada de carantină.
„Acum centrele de recepție a materiei reciclabile sunt închise, majoritatea birourilor nu funcționează, de aceea nu există suficiente deșeuri de hârtie pentru prelucrarea produselor sanitare-igienice. Deșeurile de hârtie sunt transportate cu mașini din Polonia, România și Slovacia ”, scrie presa ucraineană.De asemenea, se menționează că, dacă producătorii ucraineni anterior au preluat 70% din deșeurile de hârtie necesară de pe piața internă, acum doar jumătate este disponibilă în țară.