50 de studenți, șefi de promoție, absolvenți ai Universității de Stat din Moldova au fost premiați de DRRM și au fost încurajați de secretarul de stat, Adrian Dupu, în cariera pe care au ales să o urmeze.
Rectorul USM, Igor Șarov și ministrul Educației și Cercetării de la Chișinău, Anatolie Topală, profesori și oameni de cultura din Republica Moldova, i-au felicitat de asemenea pe cei care au reușit să obțină rezultate extraordinare în timpul anilor de studiu.
Cele 11 facultăți din cadrul USM au fost reprezentate de câte un stand specific. Sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol de dans și muzică folclorică, susținut chiar de studenți.
Și Adrian Dupu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), a participat duminică, 26 iunie, la Chișinău, pentru al doilea an consecutiv, la dubla sărbătoare a Universității de Stat din Moldova: Ziua Portului Popular și Gala de premiere a celor mai buni studenți.
sursa: www.infoprut.ro