Pompierii au salvat o pisică din vârful unui salcâm uriaș

24/05/2023 -08:48
Imagine

Salvatorii din Căușeni avut o misiune neobișnuită în seara zilei de 23 mai 2023. Aceștia au salvat o pisică de la înălțimea de peste zece metri.

Potrivit șefului Direcției Regionale Situații Excepționale Căușeni a IGSU al MAI, Ghenadie Cuciuc, cazul a avut loc în localitatea Cârnățeni, din raionul Căușeni.

Într-un mesaj pe Facebook, Ghenadie Cuciuc scrie că pisica nu a reușit să mai coboare din copac, după ce a urcat în vârful unui salcâm. Misiunea salvatorilor a fost să dea jos animalul de la înălțimea de peste zece metri. Intervenția a durat aproape 30 de minute, întrucât pisica se afla în cel mai înalt copac. Pompierii au salvat animalul, reușind să-l coboare cu succes, după care l-au predat stăpânei. 

Salvatorii amintesc că, în situații de risc oamenii pot apela pentru ajutor la Serviciul 112.