În contextul protestului de astăzi, 7 mai, organizat în centrul Chișinăului, oamenii legii informează că 27 de persoane cu comportament suspect au fost conduse la sediile Poliției pentru identificare și documentare.
Patru dintre acestea au declarat oamenilor legii că au venit la întrunire pentru a fi remunerate.
De asemenea, polițiști au depistat asupra unor participanți la întrunire substanțe inflamabile, cu care protestatarii intenționau, potrivit declarațiilor acestora, să incendieze anumite obiecte.
Forțele de ordine amintesc că organizatorii protestului sunt responsabili pentru faptele admise în cadrul întrunirii.