Cu siguranță ai un telefon, folosește lanterna pentru a fi mai vizibil în trafic, ne îndeamnă inspectorii rutieri.
,,Afară întunecă mult mai devreme, iar noi ne dorim că fiecare să ajungă în siguranță la destinație, iată de aceea îți reamintim:
Tu ca pieton:
- nu traversa strada în fugă sau fără să te asiguri că șoferul te-a văzut;
- dacă cobori din transportul comun, așteaptă plecarea acestuia din stație și apoi traversează strada regulamentar;
- poartă obiecte cu elemente reflectorizante.
Ești șofer, fii prudent:
- adaptează permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic;
- fii atent la drum, în condiţiile în care pietonii sunt greu de observat, mai ales pe traseele care leagă localităţi, iar ei se deplasează pe marginea carosabilului;
- menţine o distanţă mai mare între maşina ta şi cea din faţă.