Polițiștii din sectorul Buiucani i-au identificat pe cei patru tineri, cu vârstele cuprinse între 20 și 26 de ani, care au vandalizat mai multe bunuri în Parcul Alunelul.
În urma audierii aceștia și-au recunoscut vina, comunicând că erau sub influența alcoolului.
Pe caz a fost inițiat un proces penal care se examinează în conformitate cu art. 288 Cod penal „Vandalismul”, care conform legislației se pedepseşte cu amendă în mărime de la 27.500 la 52.500 de lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la trei ani.
Tinerii vizați au vandalizat, în această noapte, câteva bănci, coșuri de gunoi și au rupt arbuști din Parcul Alunelul din sectorul Buiucani al Capitalei. Acțiunile acestora au fost surprinse de camerele video instalate în parc.