Poliția de Frontieră a interzis intrarea în Republica Moldova pentru 30 de cetățeni străini

03/12/2023 -18:27
Imagine

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră anunță că pe parcursul zilei de sâmbătă, 2 decembrie, a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 30 de cetățeni străini. În punctele de trecere a frontierei, fluxul de persoane a constituit 48 309 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din R. Moldova – 25 355 traversări.

Cele mai frecvent, frontiera a fost traversată de către cetățenii străini - 26 774. Traversările cetățenilor moldoveni au constituit 21 535.

„Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 11 935 treceri, dintre care 6 127 pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 1 664 au constituit trecerile minorilor ucraineni” se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Potrivit autorității de frontieră, cele mai solicitate puncte de trecere au fost de la frontiera cu România – 25 270 traversări. La granița cu Ucraina au fost semnalate 17 533 treceri și alte 5 506 traversări - frontiera aeriană. 

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat o trecere ilegală a frontierei de stat; șase persoane au încălcat regimul punctelor de trecere și cel al zonei de frontieră; două documente de călătorie falsificate; trei cetățeni străini au încălcat regulile de ședere pe teritoriul R. Moldova; 22 de încălcări a regulilor de folosire a vinietei și de exploatare a vehiculelor.