Peste 80 de cutremure au fost înregistrate de aparate luni, în Japonia, informează Mediafax.
Cele mai multe au avut loc în regiunea Ishikawa, acolo unde a avut loc cutremurul cu magnitudinea 7,6 de dimineață.
Cutremurele s-au produs luni, începând cu ora 7.10 și au avut magnitudini cuprinse între 3 și 7,6.
Cele mai multe dintre ele s-au produs în apropiere de Noto, în Ishikawa, unde s-a înregistrat cel mai puternic cutremur de luni dimineață.
Alte cutremure au avut loc în largul coastelor Joetsu, la Chuetsu, în Marea Iyonada și la Niigata.
Specialiștii avertizează că seria de cutremure ar putea continua două sau trei zile.
Prima victimă a cutremurelor din Japonia. Cadavrul unui bărbat, descoperit într-o casă prăbușită
Un bărbat a murit după ce o clădire s-a prăbușit în Ishikawa în urma cutremurelor de luni, a anunțat postul japonez de televiziune NTV.
Este prima victimă a cutremurelor care au zguduit, luni, Japonia. Anterior, un departament local de pompieri din orașul Wajima a declarat că cel puțin 30 de clădiri s-au prăbușit în Ishikawa.
Secretarul șef al cabinetului japonez Yoshimasa Hayashi a mai spus că mai multe persoane au rămas blocate în interior.
Locuitorilor li s-a spus să își evacueze casele și să se îndrepte spre zone înalte.