Percheziții la Drochia: arme și 650 de pachete de țigări fără acte, ridicate de polițiști

20/11/2025 -11:07
Imagine
Captură video

Polițiștii din Drochia au efectuat percheziții autorizate la domiciliile a patru bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 77 de ani, originari din diferite localități ale raionului.

În timpul acțiunilor procesual-penale au fost depistate și ridicate trei arme – cu țeavă ghintuită, cu țeavă lisă și una pneumatică, toate de modele neidentificate deocamdată – precum și diverse tipuri de muniții. Totodată, oamenii legii au găsit 650 de pachete de țigarete fără acte de proveniență.

Toate bunurile depistate au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizelor necesare.

Poliția continuă acțiunile de urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele cazului și a identifica eventuale alte persoane implicate în activitatea ilegală.