PCRM și PSRM sar în apărarea Marinei Tauber: ,,Caracter selectiv şi politizat”

25/07/2022 -21:38
Imagine

Partidul Comuniştilor (PCRM) şi-a exprimat "îngrijorarea şi temerile" cu privire la "modul în care regimul anti-popular de guvernământ flutură bâta represiunilor politice".

Potrivit Infotag, într-o declaraţie de luni, Comitetul central al Partidului comuniştilor din Moldova a calificat drept "verigi ale aceluiaşi lanţ dosarele penale intentate împotriva membrilor Partidului socialiştilor, persecuţiile împotriva partidului Şor, interzicerea participării opoziţiei la emisiunile postului public de televiziune Moldova 1, ignorarea proiectelor propuse de opoziţia parlamentară".

"Dar acestea li se par insuficiente autorităţilor incompetente.

Reţinerea deputatului Marina Tauber, arestarea ei cu detenţie în penitenciarul nr. 13, unde bandiţii, tâlharii, violatorii şi criminalii îşi ispăşesc pedeapsa, sunt absolut inadecvate.

De ce să izolezi, şi încă într-un loc atât de groaznic, o tânără femeie, un politician cunoscut care nu fuge nicăieri, nu reprezintă o ameninţare pentru societate?", îşi exprimă nedumerirea comuniştii.

În opinia lor, poate exista doar un singur răspuns: "autorităţile sunt înfuriate de popularitatea tot mai mare a partidelor de opoziţie de stânga, inclusiv a partidului Şor".

""Justiţia" PAS are un pronunţat caracter selectiv şi politizat. Regimul se transformă într-o dictatură.

Corupţii care au crescut în rândurile partidelor lor actualele autorităţi, toţi aceşti filat, leancă, ghimpu, streleţ se plimbă în libertate şi îşi cheltuiesc prada furată.

Nu a fost deschis niciun dosar penal împotriva membrilor şi susţinătorilor PAS", a menţionat PCRM.

Și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) aduce noi acuzații guvernării, declarând că „regimul de la Chișinău intenționează să lanseze o amplă „vânătoare de vrăjitoare”, percheziții masive în raport cu membrii și activiștii PSRM, la fel cum procedează acum în raport cu alt partid de opoziție”.

Aceștia fac referire la acțiunile de urmărire penală ce se desfășoară în prezent în raport cu Partidul ȘOR despre care formațiunea spune că se produc la „indicația directă de PAS și a președintei Maia Sandu”, transmite replicamedia.md.

„În spațiul public apar tot mai des informații că regimul de la Chișinău intenționează să lanseze o amplă „vânătoare de vrăjitoare”, percheziții masive în raport cu membrii și activiștii PSRM, la fel cum procedează acum în raport cu alt partid de opoziție, pe care instituțiile statului au anunțat deja că vor să-l scoată în afara legii.