Interpreta din România Paula Seling a lansat prima ei piesă în limba rusă. Textul a fost făcut de Radmila Popovici, iar instrumentala a fost realizată de Alexandru Gorgos, ambii din Republica Moldova.
"Pentru cei ce vor avea de reproșat că "de ce în limba rusă!?!?"... le răspund că îmi place să mă provoc singură, să explorez noi teritorii și că în câteva zile vom lansa și varianta în limba română. Se pregătește chineza. De ce Rusă? Pentru caămi se pare o limbă dulce, caldă și expresivă. Pentru că are o fremătare și un mod de exprimare ce se potrivesc felului meu de a simți în muzică. Pentru că, de copil, am avut o admirație profundă pentru cultura rusă. Și pentru că piesa, dupa ce am scris-o, i-am dat-o bunului meu prieten Alexandru Gorgoș pentru orchestrație iar el a învelit-o în visuri și lumină până când a început să îmi sune de pe altă planetă. Așa că m-am adresat minunatei Radmila Popovici care a scris superbele versuri și a stat cu "biciul" pe mine să iasa cât mai elegant și mai corect, fără să se piardă accentul drăgălaș (zice ea) românesc.", a scris interpreta pe pagina sa de Facebook.
Paula Seling susţin că are piesa asta niște emoții pe care nu le au alte piese.
"Mulțumesc Sergiu Teacă, pentru mix și master. Din aceeași parte a Universului suntem.", a scris artista, care a enumerat întreaga echipă care a muncit şi asupra videoclipului.