Procurorii PCCOCS, împreună cu ofițerii de poliție, au reținut patru tineri cu vârste între 20 și 25 de ani, specialiști în tehnologia informației, suspectați că au pus în aplicare o schemă de escrocherie prin vânzarea fictivă de vehicule retro către persoane din Statele Unite ale Americii, cauzând un prejudiciu estimat la circa 10 milioane lei (aproximativ 500.000 de dolari).
Grupul a creat pagini web false care prezentau mijloace de transport retro spre vânzare și făcea publicitate online. Potențialii clienți erau direcționați către centre de apel unde suspecții se prezentau drept reprezentanți autorizați și îi convingeau să plătească în avans pe baza unor facturi falsificate. Banii erau transferați în conturi ale unor firme-paravan, controlate de membrii grupului.
În rândul reținuților se află organizatorul schemei, persoana sa de încredere și operatori telefonici. Aceștia cooperează cu anchetatorii pentru identificarea altor complici. Procurorii au solicitat arestarea preventivă pentru continuarea anchetei, iar cercetarea penală este în curs, persoanele beneficiind de prezumția de nevinovăție.