Pasha Parfeni și Natalia Barbu ne surprind cu o piesă minunată dedicată orașului Chișinău!

14/10/2022 -13:00
Imagine

Pasha Parfeni și Natalia Barbu își surprind publicul cu o piesă superbă dedicată orașului iubit! Lansarea melodiei a avut loc chiar astăzi, de Hramul orașului Chișinău! Duetul uimitor cu unii dintre cei mai îndrăgiți artiști autohtoni a adunat deja un număr record de aprecieri pe rețelele de socializare.

,,La mulți ani, orașul meu iubit, plin de amintiri dar și de planuri! Ce cadou mai frumos aș putea să-ți fac de ziua ta? Doar ceea ce pot face eu mai bine - o piesă, scrisă cu toată dragostea despre și pentru tine! Te iubesc pentru tot ceea ce ești, dar si pentru ceea ce ai putea fi! La mulți ani, Chișinău!”, a declarat interpretul Pasha Parfeni.

,,Chișinău nu e numai despre străzi, parcuri, școli, teatre, concerte, covoare de frunze sau cafeneaua de la colț. Chișinău nu este doar un loc pe hartă, un aeroport și o gară centrală. Și nu e numai despre ospitalitatea oamenilor lui. Chișinău este o inimă mare, poate cea mai mare inimă din Europa.

Ne întoarcem mereu la Chișinău, pentru că acolo mereu e o toamnă, mereu e o mamă. Vegheat de milioane de destine, legate între ele prin amintiri și speranțe, Chișinău este locul în care nimic nu este imposibil. Puterea orașului nostru e în oamenii noștri – frumoși, înțelepți, gospodari și integri. Oriunde am pleca, mereu avem în suflet o mică parte din istoria Chișinăului. Chișinău – noi te iubim și îți mulțumim pentru povestea fiecăruia din noi! La mulți ani, cel mai frumos oraș din lume!”, este mesajul echipei de producție semnat de Pasha Parfeni, Natalia Barbu, Iuliana Scutaru și Fox Banger.

https://youtu.be/iHJ-9aTbo1c