Un nou scandal cutremură sistemul sanitar italian după ce, într-un spital din Settimo Torinese, lângă Torino, anchetatorii au descoperit abuzuri greu de imaginat asupra pacienților vârstnici. Potrivit publicației La Stampa, investigația Gărzii Financiare și a Parchetului din Ivrea a scos la iveală că în secția de lungă spitalizare a spitalului, pacienții erau legați de paturi cu cingători timp de până la 24 de ore, lăsați în scutece murdare, sedați abuziv și nespălați săptămâni întregi, scrie Libertatea.
Conform dosarului, pacienții – mulți dintre ei cu demență – erau imobilizați fără acordul familiei, încălcând grav normele Ministerului Sănătății. Uneori, aceștia rămâneau ore în șir cu scutecele pline, iar calmantele puternice erau folosite pentru a-i ține „liniștiți”. În plus, lipsa unui sistem informatic medical și a unei conexiuni Wi-Fi a generat erori grave în administrarea tratamentelor.
Ancheta, care vizează 24 de medici și asistenți, a fost declanșată inițial de suspiciuni privind concursuri trucate și contracte aranjate în rețeaua sanitară AslTo4. Însă, pe parcursul investigațiilor, au ieșit la iveală abuzuri sistematice: pacienți nespălați timp de o lună, fișe medicale incomplete sau dispărute, medicamente administrate fără a se nota data de expirare și chiar recoltări de sânge direct din perfuzii.
Interceptările audio-video din dosar surprind lipsa totală de empatie și cruzimea unor cadre medicale: „Am bombardat-o bine și a căzut”, glumea un suspect după sedarea unei paciente. În alte înregistrări, se discută despre folosirea abuzivă a cingătorilor și despre faptul că pacienții nu mai sunt ridicați din pat, cu complicitatea cooperativelor de personal.
Procurorii subliniază că imobilizarea pacienților trebuie să fie excepția, nu regula, și doar cu acordul familiei, însă la Settimo Torinese regulile au fost ignorate complet. Cei 24 de suspecți vor fi audiați în decembrie, când judecătorul va decide dacă vor fi suspendați din funcție.