Ore mai scurte la mai multe școli din Gorj! Ca să facă economie la gaze și electricitate mai mulți directori au propus scurtarea orelor de curs de la 45 de minute la 40. Subiectul a fost abordat, joi, la DCNewsTV, în cadrul interviului cu președintele PSD, Marcel Ciolacu.
Mai multe scoli din Gorj își vor reduce cursurile pentru a face economie la consumul de gaze și energie electrică. Astfel, de la 45 de minute cât durează ora de curs, se va reduce la 40 de minute. Propunerea mai trebuie votată de consiliile de administrație ale școlilor, pentru ca, mai apoi, să fie înaintată inspectoratului școlar de care aparțin.
„Eu știu că școlile, spitalele, grădinițele sunt toate prinse în ordonanța 119. Acum, managementul fiecărei școli îi privește. Părerea mea e că este o tâmpenie”, a spus Marcel Ciolacu. „Cum adică să reducă orele copiilor?! Eu înțeleg că unii poate doresc să ne întoarcem și la învățământul online ca să facem economie... Nu! Ministerul Educației trebuie să fie foarte clar în acest sens. Nimeni nu modifică programa școlară și timpul de desfășurare al orelor”, a spus Marcel Ciolacu.