Premierul ucrainean Denis Şmîhal şi prima-doamnă Olena Zelenska, alături de alţi oficiali, se află în Franţa, unde marţi vor avea loc două conferinţe dedicate reconstrucţiei şi rezilienţei Ucrainei pentru a o ajuta să treacă de această iarnă.
Despre asta a anunțat soțul ei, președintele Volodimir Zelenski. Este vorba, a explicat premierul, de direcţionarea tuturor forţelor franceze - atât ale statului, cât şi ale companiilor şi comunităţilor din Franţa - către proiecte specifice pentru redresarea Ucrainei în sectorul energetic, în viaţa oraşelor, a întreprinderilor, a spitalelor. „Aşadar, acum este un moment important în Franţa pentru ţara noastră, iar mâine voi participa şi eu la evenimentele relevante”, a declarat Volodimir Zelenski.
„Stingerea luminii este ultima speranţă a teroriştilor, dar chiar şi fără lumină, noi ştim bine unde să tragem şi ce să eliberăm”, a spus luni seară preşedintele Volodimir Zelenski în mesajul zilnic transmis compatrioţilor pe care i-a avertizat, pe de altă parte, să se pregătească de noi atacuri ale Rusiei, care „încă mai are rachete”.
Zelenski i-a asigurat pe ucraineni că se depun toate eforturile pentru „a trece cu bine de această iarnă” şi le-a spus că încearcă să aducă în ţară cât mai multe echipamente care să compenseze daunele cauzate infrastructurii energetice de atacurile cu rachete ale Rusiei.
„Dar ar trebui să fim cu toţii conştienţi de faptul că Rusia nu a renunţat la tacticile sale de teroare. Absenţa unor lovituri masive cu rachete înseamnă doar că inamicul se pregăteşte pentru ele şi poate lovi în orice moment. Deşi este evident că, chiar şi fără lumină, ştim bine unde să tragem şi ce să eliberăm, Rusia încă mai speră la pene de curent. Aceasta este ultima speranţă a teroriştilor”, a spus Zelenski, făcând aluzie la atacurile surprinzătoare ale Ucrainei din ultimele zile.