O cetățeancă a Ucrainei a rămas fără o sumă impunătoare de bani, pe motiv că nu i-a declarat organului vamal. I s-a întâmplat pe Aeroportul Internațional Chișinău, în timp ce se pregătea să zboare spre Viena, scrie deschide.md.
Potrivit Serviciului Vamal, pentru control, femeia a ales coridorul verde, destinat persoanelor care nu au nimic de declarat. În timpul controlului de securitate au fost observate obiecte asemănătoare bancnotelor.
Ca urmare, polițiștii de frontieră în comun cu funcționarii vamali au supus persoana unor verificări suplimentare.
În rezultatul controlului a fost depistată suma de 40 de mii de euro și 10 mii de dolari, pe care străina nu i-a declarat. Mijloacele bănești au fost ridicate, iar procesul de documentare al cazului continuă, precizează Serviciul Vamal.