Autorităţile din Iran sunt gata să interzică Instagram-ul, aplicaţie folosită de milioane de oameni din toată lumea.
Teheranul consideră că Instagram-ul are un conţinut ilegal, imoral şi obscen. Aplicaţia Instagram este foarte populară în Iran, iar milioane de persoane o folosesc pentru distribuirea imaginilor şi a înregistrări video. Se pare însă, că o mare parte a conţinutului aplicaţiei încalcă regulile stricte ale republicii islamice.În Iran, Twitter, Facebook şi Telegram sunt deja interzise. Pentru a bloca Instagram-ul, autorităţile aşteaptă o decizie finală din partea conducerii statului. ”Din păcate, Instagram are conţinut nu doar ilegal, dar şi imoral şi obscen”, a declarat Javad Javadnia, responsabil IT în cadrul Parchetului iranian, potrivit Agerpres.