O sută de cadavre de pisici precum şi aproximativ douăzeci de feline vii au fost descoperite duminică în casa unui octogenar din sudul Franţei, relatează luni AFP, care citează o asociaţie pentru protecţia animalelor.
Cadavrele, majoritatea închise în cutii din plastic sau lemn sigilate, au fost descoperite după internarea acestui pensionar de 81 de ani din Nisa, pe Riviera franceză, potrivit protv.ro.
Mai multe asociaţii pentru protecţia animalelor au fost chemate în ajutor de nepoata bărbatului care a făcut această descoperire.
În total, aproximativ 100 de pisici moarte au fost găsite în locuinţă şi în jurul acesteia, alături de rămăşiţe de veveriţe, şobolani şi un maxilar canin.
Cadavrul unei pisici parţial devorată, probabil de către celelalte vieţuitoare, se afla pe canapeaua din casă.
Peste douăzeci de pisici aflate încă în viaţă, dar în stare proastă, au fost încredinţate unor medici veterinari sau voluntari.
Pensionarul suferea, potrivit lui Desjacques, de sindromul lui Noe, o tulburare psihică ce constă în adoptarea mai multor animale decât pot fi adăpostite sau hrănite în mod corect, precum şi de sindromul lui Diogene, care are ca rezultat o acumulare compulsivă de obiecte.
Asociaţiile intenţionează să depună o plângere pentru ″maltratare″ a animalelor sau ″neglijenţă″, a precizat Desjacques.