O mașină s-a izbit în peretele unui centru comercial din capitală. S-a întâmplat astăzi, pe strada Mihai Viteazul.
Impactul a fost surprins de camera de bord a unui automobil parcat în apropiere, conform www.jurnal.md.
Nici șoferița și nici copilul aflat în mașină nu au avut de suferit. De asemenea, nicio persoană aflată în magazin nu a fost rănită.
„În timpul accidentului, eram în interiorul magazinului. Toată lumea era foarte speriată, pentru că sunetul era asurzitor de puternic”, povestește tânăra care a publicat imaginile pe rețelele de socializare.
Femeia care se afla la volanul mașinii ar fi încurcat frâna cu accelerația.